Din nou acasă

Ne-am întors din America joi, 25 iunie. Noaptea dintre 24 și 25 iunie s-a topit cumva în vreme ce zburam deasupra oceanului, căci străbatem văzduhul împotriva direcției în care merge soarele…

… o călătorie spre țară, spre casă, spre răsărit. O călătorie plină de nerăbdare, în care pândim zorile aproape fără să punem geană pe geană.

IMG_1383      IMG_1403

Am ajuns acasă purtând în suflete răsăritul speranțelor noastre și conștiința că lupta cu boala trebuie să continue. Rezultatele testului genetic au arătat că, pe lângă tratamentul prescris inițial, boala mamei poate fi atacată cu încă două medicamente țintite, care se potrivesc profilului genetic al celulei de cancer. Cu puțină vreme înainte de a pleca din America, mama a încercat și aceste două medicamente, urmând să le întrerupă pe durata călătoriei și să le reia în țară.

Așadar, planul final de tratament este complex, cuprinzând antineoplastonii, medicamente cu efect anticancer, suplimente nutritive, vitamine, medicamente pentru diminuarea efectelor secundare ale chimioterapiei anterioare. De asemenea, i-a fost recomandat un regim alimentar de către o doamnă doctor nutriționist care lucrează cu clinica Burzynski.

Experiența din America ne-a scos în întâmpinare oameni extraordinari, care s-au ocupat de mama cu multă grijă și dragoste. Medicii și întreg personalul clinicii Burzynski, părintele și oamenii de la biserica românească din Houston, dumneavoastră, cei care ne-ați scris și care încă ne-ați trimis donații în vreme ce noi eram deja acolo… O surpriză deosebită a fost vizita unui fost elev din prima generație a liceului, George Vasile, care a străbătut America de pe coasta de Est pe coasta de Vest spre a se întâlni cu mama preț de două ore și a-i face o donație. Gestul lui ne-a impresionat.

IMG_1604    IMG_1555

Acum nu putem decât să sperăm că mama va putea urma acest tratament și în țară, atâta vreme cât va fi nevoie. Căci este, va închipuiți, un tratament de durată și totodată costisitor, mai ales că cele două medicamente țintite nu sunt pe lista compensatelor pentru cancer de la noi. Nu putem decât să ne rugăm ca organismul ei să reacționeze cât mai bine la tratament și să reziste la acest adevărat „asalt” al zonelor tumorale cu o mulțime de pastile (uneori peste 40 de tablete pe zi !). Și știm, simțim și credem că sunteți din toată inima alături de noi.

Anunțuri